Liturghie arhierească în parohia Valdepenas

thumbnail 2În Duminica după Nașterea Domnului, 31 decembrie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română din Valdepenas.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică citită, care relatează despre ducerea Pruncului în Egipt, de către Iosif și Fecioara Maria, la porunca îngerului. Pruncii sunt darul lui Dumnezeu pentru noi, ei nu sunt ai noștri, ci ai lui Dumnezeu, de aceea nu avem drept asupra vieții lor să-i avortăm. În familie trebuie să fie rugăciune continuă și armonie. Din pântece pruncul trebuie să fie obișnuit cu rugăciunea și să i se vorbească despre Dumnezeu. Cei 7 ani de acasă reprezintă școala din familie, dar astăzi când părinții lucrează foarte mult zilnic este greu de oferit cei 7 ani de acasă. Tot mai multe ispite se abat asupra familiei, dar fără ispită nu există biruință, după cum fără război nu există nici victorie. Nu trebuie să ne sperie ispitele. Apostolul Pavel ne spune că cel ce a fost ispitit poate și celor ce se ispitesc să le ajute (Evrei 2,18). Toată nădejdea noastră să fie în Mântuitorul Iisus Hristos care a fost ispitit și a biruit ispita smerindu-Se. Ne dă și nouă exemplu de smerenie. Nu putem ajunge la fericire dacă nu umblăm pe drumul pe care a umblat Hristos. Mântuitorul a fost în Egipt, a refăcut traseul pe care l-a făcut poporul iudei în Egipt, o țară care era asemănată cu ținutul fărădelegii. Din Egipt a venit la Ierusalim, un traseu pe care trebuie să-l facem și noi în sens duhovnicesc, să părăsim țara păcatului și să venim în ținutul păcii, în cetatea mântuirii.

Donati
 EUR

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri