Bucuria hramului la Vitoria-Gasteiz

Joi, 1 noiembrie, au fost cinstiți Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, care sunt și ocrotitorii Parohiei ortodoxe române din Vitoria-Gasteiz, Spania. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, la Vitoria s-a săvârșit, pentru prima oară, Sfântul Maslu în cadrul Sfintei Liturghii. Chiar în ziua hramului, credincioșii s-au adunat la biserică pentru a se împărtăși de cele duhovnicești. Alături de părintele paroh Radu Ursu, protoiereu de Vitoria, au slujit părintele Florin Goia din Gijon-Oviedo, protoiereu de Asturias, părintele Ion Răducu din Pamplona, părintele Marian Mănescu din Donostia-San Sebastian, părintele Darius Ștefan Ardelean din Calahorra, părintele Alexandru Bodea din Burgos și părintele Andrei Turea din Santander, cel care a adresat și cuvântul de învățătură.

În cuvântul său, părintele Andrei le-a vorbit credincioșilor despre însemnătatea Tainei Sfântului Maslu, puterea ei tămăduitoare și cum trebuie practicată. De asemenea, dat fiind faptul că au fost cinstiți Sfinții Cosma și Damian, care au tămăduit mulți bolnavi fără a primi nimic în schimb, cei prezenți au aflat mai multe despre viața acestor sfinți, fiind sfătuiți să și-i ia ca modele de viețuire.

Bucuria hramului s-a încheiat și de această dată cu o agapă frățească pregătită de credincioșii din Vitoria.

Dornici de a avea o parohie a lor și pentru că la acel moment nu se înființase Episcopia Spaniei și Portugaliei, credincioșii din regiune i s-au adresat Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Din octombrie 2006 până în iulie 2007, părintele Petru David de la Bilbao a săvârșit Vecernia la Vitoria și alte slujbe la solicitarea oamenilor.

Parohia s-a înființat la 1 iulie 2007, când a fost numit paroh părintele Radu Ursu. Atunci au primit, prin bunăvoința Episcopiei Romano-Catolice, un spațiu în biserica Espiritu Santo, unde catolicii țineau orele de cateheză. S-a slujit aici până în urmă cu trei ani, când s-au mutat la biserica Santa Lucia. Au fost sprijiniți mereu de Episcopia Catolică, prin monseniorul Miguel Asurmendi, Vicarul general, și ceilalți preoți apropiați. În prezent, Sfânta Liturghie se oficiază în fiecare duminică, începând cu ora 11.00, iar la sărbătorile care se nimeresc în timpul săptămânii sujba începe la ora 10.00, totul depinde de programul slujbelor catolicilor.

Românii de aici sunt alături de preotul lor paroh și sunt mulțumiți că beneficiază de sprijinul spaniolilor, că au un loc unde să poată participa la sfintele slujbe, chiar dacă sunt nevoiți să își adune o parte din lucruri de fiecare dată. În fiecare a doua vineri din lună se oficiază Taina Sfântului Maslu, iar în Postul Sfintelor Paști și al Crăciunului preoții din nord se reunesc prin rotație în diferite parohii pentru a sluji împreună.

Cu ajutorul membrilor Consiliului parohial și al Comitetului parohial, dar și al altor credincioși, biserica se amenajează înainte de fiecare slujbă, cu obiectele de cult ortodoxe. De curând au reușit să își împodobească biserica și cu tetrapoade, strane, sfeșnice sculptate în stejar de meșterul Ioan Hantăr, precum și icoane de mari dimensiuni.

Începând cu anul 2008, după ce s-a înființat Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Timotei și-a arătat grija părintească față de această parohie fiind în mijlocul credincioșilor de la Vitoria ori de câte ori timpul i-a permis, la hramuri sau cu ocazia altor evenimente importante.

Viața parohiei cuprinde și alte activități, printre care foarte importante sunt orele de cateheză cu tinerii din parohie. Doamna preoteasă Daniela Ursu se întâlnește cu ei în fiecare duminică și îi învață noțiuni de Religie, cu accent pe Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament. Participă peste 10 copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.

Din acest an se organizează un atelier de icoane pe sticlă pentru copiii parohiei, de care se ocupă voluntar profesorul Iulian Gradinaru din Bilbao, cel care a realizat și Crucea de pe Sfânta Masă din Altar. Pe plan artistic, parohia a participat la o expoziție de icoane la Catedrala din Vitoria, alături de parohia catolică, cea care a organizat și a susținut financiar evenimentul. Parohia noastră a ales câteva icoane autentice, realizate de pictorul Iulian Grădinaru, fratele său, Florin Grădinaru, doamna profesor Florina Dutkay și pictorul Călin Vădan.

În paralel, s-a lucrat la amenajarea bisericii și dotarea ei cu toate cele necesare, astfel încât credincioșii s-au implicat fiecare după posibilități, iar în scurt timp biserica a fost dotată cu cele necesare slujirii. S-au cumpărat Sfinte vase, Sfânta Evanghelie, veșminte, cărți de cult, icoane, candele și toate celelalte obiecte necesare, majoritatea fiind aduse din Grecia printr-un efort financiar deosebit. La acest demers, și-au adus contribuția și credincioși din România.

„Au fost situații în care oameni cu o situație financiară limitată au jertfit din puținul lor și Dumnezeu le-a dăruit înzecit. Fiecare bănuț a fost important pentru noi și nădăjduim că am făcut tot ce a fost mai bine. Dumnezeu să răsplătească fiecăruia strădania și jertfa”, spune părintele Radu.

De asemenea, au reușit să formeze o frumoasă și bogată bibliotecă parohială, prin care credincioșii se îmbogățesc duhovnicește, dar un numai. Aici sunt puse la dispoziția lor peste 130 de volume, în mare parte din sfera religioasă.

Sub îndrumarea cântărețului Vasile Dumitru, credincioșii au fost pregătiți pentru cântarea omofonă, ceea ce îi implică pe toți și îi face participanți, nu doar asistenți la slujbe. Anul acesta au reușit să instaleze încălzirea centralizată, în colaborare cu parohia catolică.

Părintele Radu Ursu, care a muncit în tot acest timp alături de credincioșii lui să realizeze toate acestea, este și protoiereu al Protopopiatului Vitoria, calitate în care depune, de asemenea, o activitate misionară în care este sprijinit de părintele Ion Răducu de la Pamplona, secretarul protoieriei.

magazin virtual

Caută în site

Sfinţii zilei

Anunțuri

Planificarea Tainei Sfântului Maslu în Postul Adormirii Maicii Domnului

 

Parohia „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent, 02 august 2014 (ora 19:00);

Parohia „Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul" din Manzanares, 03 august 2014 (ora 18:00);

Parohia „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Lliria, 03 august 2014 (ora 19:00);

Parohia „Sfântul Prooroc Daniel” din Villarrobledo, 10 august 2014 (ora 18:00);

Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” din Almeria, 10 august 2014 (ora 19:00);

Parohia „Sfântul Dionisie Exiguul” din Albacete, 10 august 2014 (ora 19:00);

Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Ibiza, 13 august 2014 (ora 21:00);